Feeds:
Articole
Comentarii

Arhiva pentru decembrie, 2010

La adresa lui Paul Hindemith au curs valuri de reproşuri. Fără intenţie, o bună parte a operei sale are o componentă provocatoare. Pe de o parte, subiectele alese şi tratarea lor în partiturile destinate teatrului liric confirmă asemenea imagine; pe de alta, Hindemith îşi însuşeşte cu dezinvoltură, prin aspectul general derutant al muzicii sale, eticheta de „copil teribil”. Dirijor de operă la numai 20 de ani (la Frankfurt), virtuoz al violei, compozitorul german provoca un imens scandal în anii tulburi de după primul război mondial cu trei opere într-un act, de factură expresionistă, şocante pentru morala burgheză.

Citeşte articolul complet »

La mulţi ani!

Camille Saint-Saëns, Oratoriu de Crăciun, nr. 6, Cor, „Quare fremuerunt gentes” Amănunte despre Oratoriul de Crăciun, op. 12 de Saint-Saëns: oratorionoel.html Iată vin colindători – Corul Madrigal Moş Crăciun cu plete dalbe, Bună dimineaţa la Moş Ajun – Corul Madrigal

Citeşte articolul complet »

Secolul al XIX-lea, atât de important în istoria genului liric, se încheia cu „Tosca” de Puccini, jucată în premieră la 14 ianuarie 1900, la Teatrul Costanzi din Roma, cu Hariclea Darclée în rolul Floriei Tosca. Deşi cu un limbaj îndrăzneţ în epocă, inovator, ceea ce de obicei conduce la respingere din partea unui public conservator, cum este îndeobşte cel al operei, „Tosca” s-a impus rapid, fiind montată după puţin timp la Scala din Milano, în acelaşi an, apoi la Metropolitan din New York (1901) şi la Opéra Comique din Paris (1903).

Citeşte articolul complet »

A fost cu adevărat Giacomo Puccini un afemeiat incurabil sau e numai legendă?

Citeşte articolul complet »

Aşteptarea tragică, viaţa fără nici un orizont, decepţia, imposibilitatea comunicării într-o lume marginală şi absurdă, degradarea şi căderea sunt temele obsesive ale operei bilingve a lui Samuel Beckett (13 aprilie 1906–22 decembrie 1989). Aproape toate trăsăturile psihologiei artistice irlandeze, de la depresie, anxietate, gustul pentru excentric, la forţarea limitelor morale, sondarea limbajului, paradoxul şi compunerea de cuvinte se regăsesc la Beckett; la fel cum trăsăturile existenţialismului francez şi în general ideile filosofice de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial se întâlnesc în opera sa.

Citeşte articolul complet »

Cum adesea personajele literare împrumută câte ceva şi din personalitatea creatorului lor, trebuie să notăm că în persoana ilustrului detectiv particular Sherlock Holmes se amestecă trăsături care erau, probabil, ale lui Conan Doyle: cunoştinţe din mai multe domenii, spirit de observaţie pătrunzător, logică infailibilă, pasiunea pentru sport şi muzică ş.a.m.d. Irlandezul Conan Doyle nu se dezminte: Sherlock Holmes are şi el gustul pentru excentric şi pentru aventură, specific irlandezilor, în ciuda apetitului pentru analiza minuţioasă proprie muncii de detectiv şi pentru asimilarea cunoştinţelor de tip enciclopedic. Este suficient de egotist, predispus adesea extravaganţelor care să-i satisfacă orgoliul. Mare fumător, deopotrivă de ţigări de tot felul şi de pipă, nu refuză nici tentaţia cocainei, din acelaşi gust pentru excentric.

Citeşte articolul complet »

Viaţă şi artă sunt, ca la nimeni altcineva, sinonime pentru Édith Piaf, cântăreaţa născută în 19 decembrie 1915, pe o pelerină, la lumina unui felinar de stradă din Paris.

Citeşte articolul complet »

Parcă mereu spontan, Gilbert Bécaud dădea impresia că melodia şi ritmul se nasc direct pe scenă, odată cu interpretarea. Putea cânta în multe feluri acelaşi cântec, în funcţie de dispoziţie, atmosferă, public. Avea un talent rar de a „diza” o melodie dar şi capacitatea de a o cânta cu voce amplă, baritonală, puternică, uneori trecând, în aceeaşi partitură, de la intonarea liniei melodice la un fel de „recitare” ritmică plină şi ea de pasiune.

Citeşte articolul complet »

Muzica lui Beethoven nu a suferit niciodată din punct de vedere al audienţei, cu tot ceea ce implică acest lucru, de la prezenţa ei în sălile de concert la succesul sigur. Periodic, însă, avem parcă mai multă nevoie de Beethoven, pentru că puţini compozitori oferă atâta forţă şi echilibru, deopotrivă pentru interpret şi pentru ascultător. Ne întoarcem la simfoniile lui Beethoven cu dorinţa netulburată de a întâlni perfecţiunea şi elocvenţa formei – punctul de sprijin pe care această muzică îl indică atât de ferm. Nimic dintr-o istorie muzicală de aproape două veacuri nu a modificat eficienţa ei expresivă. Tot ce i-a urmat lui Beethoven în domeniul simfonismului nu a făcut decât să confirme stabilitatea şi expresivitatea principiilor sale.

Citeşte articolul complet »

Ieri şi azi

Trebuie să vă spun, dragi cititori, că am încă un blog, pe care l-am numit Ieri şi azi. Sper să fie diferit de acesta, pe cât posibil. Deocamdată…

Citeşte articolul complet »

Posturi mai vechi »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.