Lope de Vega: pasiune și căință

Viaţa de 73 de ani a lui Lope de Vega se desfăşoară între comportamentul donjuanesc, cavalerismul eroic mai mult decorativ şi pocăinţă. Biografia lui e tipic romantică: înălţări şi căderi spectaculoase, patimi devastatoare, închisoare, exil, crize de misticism, tragedii de familie, penitenţă, idealuri aristocratice dar şi servilism, predilecţie pentru cazurile extreme, dezlănţuiri umorale.

Citeşte articolul complet »

Calderón de la Barca: viaţa e vis

Tema „vieţii ca vis”, cu întreaga ei complexitate, cu lanţul de contradicţii şi predispoziţia alegorică, l-a urmărit pe Calderón.

Citeşte articolul complet »

Fragonard – miraj rococo

Pe lângă înclinația sa pentru decorativism și pentru abundența de ornamente, stilul rococo și, în particular, cel al lui Fragonard implică o evidentă componentă senzorială. Tușa atât de fină a lui Fragonard, care continuă să fascineze, freamătă, o mișcare secretă a simțurilor atrage și deopotrivă intrigă în tablourile sale, unele dintre ele scandalizând în epocă, pentru că încălcau convenții și prejudecăți. Și când pictează subiecte tradiționale, Fragonard găsește un unghi personal de abordare. Scenele lui, cu mișcări studiate și o structură compozițională îndelung elaborată, depășesc surâzând constrângerile academismului, au o muzicalitate interioară fermecătoare, se adresează parcă asimilării senzoriale și ies astfel din tiparele exercițiului, oricât de virtuoz, pe o temă dată. Fragonard este pictorul sentimentelor volatile, al sugestiei pline de ambiguități, al materiei care, la rândul ei, pare a se evapora.

Citeşte articolul complet »

Puterea răbdătoare şi cumpăna vremurilor

Preludiul la unison de George Enescu este o expresie edificatoare a etosului românesc. Aceasta pare să fie intenţia nemărturisită a unui compozitor de geniu, care, la 21 de ani, aşterne în partitură o muzică singulară şi până la un punct stranie. Nu un portret esenţializat al spiritului românesc se desprinde de aici, cât o dimensiune spirituală urmărită cu atâta concentrare a expresiei. Muzica pare a veni dintr-un strat arhaic, subconştient, rădăcinile folclorice sunt interpretate într-un spaţiu şi spirit ideale, cu o nuanţă de clasicitate. Fără nici un retorism, Preludiul la unison conţine sentimente şi idei istoricizate, evocate de la înălţimea unei priviri atotcuprinzătoare. Se întrevăd aici, în acest discurs melodic care nu are nevoie nici de armonie, nici de polifonie, puterea răbdătoare şi cumpăna vremurilor, jalea dar şi speranţa, sfâşierea lăuntrică şi dorinţa de libertate, credinţa şi mântuirea, sentimentul complex al dorului alături de stări contemplative, armonia unui peisaj matricial şi percepţia unui timp istoric care, ieşit din mit, împrumută dialectica eternităţii.

Citeşte articolul complet »

Florin Bogardo

Cântecele lui Florin Bogardo reprezintă una dintre cele mai valoroase pagini din istoria genului, în deceniile 7–9 ale veacului trecut. Originalitatea melodiilor sale, indiferent dacă folosesc formule ritmice consacrate (tango, twist etc.), caracterul lor uşor de recunoscut, sensibilitatea aparte a liniilor melodice, armonia rafinată l-au impus printre marii compozitori români de muzică uşoară, autor de şlagăre de neuitat.

Citeşte articolul complet »

Vocația capodoperei: Sică Alexandrescu

Dacă ar trebui să facem consideraţii de psihologia creaţiei, este evident că montările clasice ale regizorului Sică Alexandrescu cu comediile lui Caragiale şi cu adaptări scenice după proza scriitorului – de fapt succesiunea lor pe scena Naţionalului bucureştean şi succesul constant timp de aproape două decenii – au fost rodul unei serioase pregătiri prealabile. Nu atât datele premierelor sunt cele care conduc la o asemenea concluzie, cât unitatea evidentă a concepţiei regizorale, organicitatea ei, siguranţa extraordinară a construcţiei de ansamblu, în care nici cel mai mic amănunt nu trădează vreo ezitare sau vreun experiment, verificabil ulterior, pe parcursul mersului spectacolului şi în funcţie de reacţia publicului.

Citeşte articolul complet »

La Marea Neagră

Peisajul marin nu este o temă predilectă în pictura românească. În istoria picturii românești putem găsi, ici-colo, marine, dar nu putem afla un pictor care să se fi dedicat acestui gen și să-l fi dus la desăvârșire ca, de exemplu, în pictura rusă, armeanul Aivazovski, născut în Crimeea. Pare oarecum ciudat, odată ce Marea Neagră [...]

Citeşte articolul complet »

Un vechi modern: cavalerul von Gluck

O viaţă de 73 de ani începută la Erasbach, în Germania, la 2 iulie 1714, o operă muzicală cuprinzând 107 partituri pentru teatrul liric, o tinereţe creatoare comună, urmând reţeta epocii şi, în ultima parte a vieţii, celebritatea unui veritabil reformator al genului liric prin lucrări de referinţă, oricând capete de afiş: în câteva cuvinte, o schiţă de portret a cavalerului Christoph Willibald Ritter von Gluck, german de origine cehă, supranumit de italieni „il divino Boemo”. Şi veşnica întrebare pusă operei: primatul muzicii sau subordonarea acesteia textului dramatic? O întrebare la care Gluck avea să răspundă cu fermitate în creaţiile de maturitate, atrăgându-şi eticheta de reformator: supremaţia elementului teatral, adică a efectului dramatic. O continuare şi o rezolvare, în Franţa, a unei celebre dispute, numite „a bufonilor”, născută prin 1752–1754, între partizanii muzicii franceze, ai lui Rameau în primul rând, şi cei ai muzicii italiene.

Citeşte articolul complet »