Viaţa de 73 de ani a lui Lope de Vega se desfăşoară între comportamentul donjuanesc, cavalerismul eroic mai mult decorativ şi pocăinţă. Biografia lui e tipic romantică: înălţări şi căderi spectaculoase, patimi devastatoare, închisoare, exil, crize de misticism, tragedii de familie, penitenţă, idealuri aristocratice dar şi servilism, predilecţie pentru cazurile extreme, dezlănţuiri umorale.
Posts Tagged ‘clasicii dramaturgiei universale’
Lope de Vega: pasiune și căință
Postat în auto da fe, casa muzeu lope madrid, căință, inchiziție, lope de vega, madrid, penitență, secolul de aur spania, etichetat amarilis, biografie lope de vega, casa lope de vega madrid, cervantes, clasicii dramaturgiei universale, comedias lope de vega, corral, elena osorio lope de vega, filis, gines perez de hita, gongora, juan perez de montalban, la dorotea lope, la moza del cantaro, las mocedades del cid, lope de vega, madrid, micaela de lujan, monstruo de la naturaleza, sangre limpia, secolul de aur spaniol, sevilla, turco în jargon spaniola, universitatea alcala de henares lope de vega în august 27, 2011 | 2 Comentarii »
De la Catarina la Ofelia
Postat în cymbeline, iliria, imogena, lady macbeth, ofelia, personaje feminine teatru shakespeare, viola olivia, vis shakespeare, william shakespeare, etichetat antoniu și cleopatra shakespeare, îmblânzirea scorpiei, bottom, catarina, cei doi tineri din verona, clasicii dramaturgiei universale, complexul ofeliei, cymbeline, hamlet, henry fuseli, imogena, kate, lady macbeth, magie, noapte de sânziene, ofelia, olivia, orsino, personaje feminine la shakespeare, romeo si julieta, teatrul naţional radiofonic, titania, tristan și isolda, viața e vis, viola, william shakespeare în iulie 30, 2011 | Lasă un comentariu »
În opera lui Shakespeare personajele feminine nu se împart nici în tipuri, nici în stereotipuri. Shakespeare le dă femeilor atât posibilitatea de a avea iniţiative cruciale într-o lume dominată de bărbaţi, cât şi de a estompa diferenţele dintre caracteristicile masculine şi feminine. În noua emisiune din seria „Clasicii dramaturgiei universale” sunt analizate câteva dintre personajele feminine din teatrul shakespearian, individualitatea lor și situațiile în care apar în contextul pieselor respective.
Carlo Gozzi și basmul teatral
Postat în basm teatral, carlo goldoni, carlo gozzi, feerie teatrală, femeia șarpe, turandot, etichetat basm teatral, busoni turandot, calaf, carlo gozzi fiabe teatrali, clasicii dramaturgiei universale, commedia dell arte, corbul carlo gozzi, deramo, dramaturgie universală, goethe, l amore delle tre melarance, la donna serpente, lazzi, liu, prokofiev, puccini, regele cerb, schiller, settecento, timur, turandot în iunie 24, 2011 | Lasă un comentariu »
Percepţia asupra operei contelui cu ascendenţă, pe linie maternă, într-o veche familie croată, poate fi sintetizată în două atitudini relevante pentru însuşi destinul teatrului său. Istoricii literari italieni nu îl includ pe Carlo Gozzi (1720–1806) printre autorii exponenţiali ai dramaturgiei din Settecento, dominată de Vittorio Alfieri, Pietro Metastasio şi Carlo Goldoni. Din acest punct de vedere, restrictiv şi învecinat cu clasificările didactice, pentru că priveşte în mod rigid ilustrarea speciilor consacrate (tragedia, melodrama, comedia), Gozzi nu prezintă mult interes. Dimpotrivă, istoricii teatrului, pentru care criteriile de evaluare vizează în primul rând arta scenică şi mai puţin literatura dramatică propriu-zisă, îi acordă un loc cel puţin la fel de important cu acela al contemporanilor săi, observând că aceste fiabe teatrali (basme sau feerii teatrale) trebuie eliberate de prejudecata că s-ar înscrie în lunga serie de „schelete” dramatice, care aveau valoare doar prin bogatul material scenic adăugat de actori şi aceasta în contextul limitat al genului commediei dell’arte, văzut ca un fel de fatalitate istorică. Nu suntem încă foarte departe de această percepţie, foarte activă timp de un secol şi jumătate, în ciuda spectacolelor contemporane cu piese de Carlo Gozzi. Iar influenţa certă pe care basmele teatrale gozziene au avut-o asupra romanticilor, spiritul lor poetic ce depăşea considerabil veacul al XVIII-lea, un secol mai degrabă sărac în privinţa poeziei, rămânea mai mult o problemă ambiguă de metabolism literar, decât o evidenţă pentru reevaluarea autorului lui „Turandot”.
Molière – fiziologia râsului
Postat în analiza piese moliere, doctor fara voie, ipocrizie, moliere, posteritate moliere, tartuffe, etichetat analiza piese moliere, armande bejart, avarul, burghezul gentilom, caractere comedie, clasicii dramaturgiei universale, clasicism, comedia franceză, comedie, comedie-balet, doctorul zburător traducere limba română, george dandin, harpagon, ilustratii de epoca la piese de moliere, ilustrul teatru, impromptu, ion lucian, ludovic al XIV-lea, lully, luvru, madeleine bejart, moliere, moliere si commedia dell arte, monsieur jourdain, paris, petit-bourbon, pretioasele ridicole, provincie, referințe critice moliere, scapin, sganarelle, tartuffe, trupa teatru secolul XVII, turcherie, versailles, vicleniile lui scapin, vito pandolfi în iunie 13, 2011 | Lasă un comentariu »
Opera lui Molière nu se circumscrie nici spaţiului, dar nici timpului. Ea nu aparţine numai vieţii unei epoci sau a unei societăţi, ci tuturor vârstelor vieţii. Opera lui Molière exprimă trecutul, prezentul şi, în măsura în care omul de mâine va fi moştenitorul omului de ieri şi de azi, viitorul. Aruncând o privire asupra ei, vom observa însă reflectându-se în această vastă oglindă figura Franţei.
De la jocul dragostei și al întâmplării la Marivaux
Postat în comedia in franta, insula sclavilor, istoria teatrului, marivaudage, marivaux, marivaux jocul dragostei și al întâmplării, sentimentalism, stil rococo, utopie modernă, etichetat ambiguitate, beaumarchaias, boileau, cabinetul filosofului, causeries du lundi, clasicii dramaturgiei universale, clasicism, colonia marivaux, comedia franceză, d alembert, dubla nestatornicie, falsele confidențe, femeia teatrul lui marivaux, giorgio strehler, insula sclavilor, joc, jocul dragostei și al întâmplării, marivaudage, marivaux, moliere, rococo, sainte-beuve, silvia baletti, spectatorul francez, triumful iubirii, vanitate, watteau, ziare marivaux în iunie 4, 2011 | Lasă un comentariu »
Nimeni până la Marivaux nu mai dăduse atâta importanţă, în teatru, iubirii, „romanul inimii”, cum o va defini Beaumarchais. Dar jocul dragostei este deopotrivă pentru scriitorul francez joc al întâmplării, al hazardului, pentru a cita titlul celei mai bune comedii a preţiosului dramaturg, jucată în premieră la 23 ianuarie 1730 de comedianţii italieni. Cazuistica revărsată pe scenă, blamată de unii, gustată de alţii, cu „rafinamentul dus până la şicană”, surâsul de salon contrastând cu bufoneria, ipostaza de precursor al feminismului l-au făcut pe Marivaux atât de agreabil spectatorului de pretutindeni, situându-l printre primii patru-cinci mari autori comici ai Franţei.
Victor Hugo. Mărturia unui veac
Postat în andre gide, bătălia pentru hernani, dramă, romantic, ruy blas, tragedie, victor hugo, etichetat bătălia pentru hernani, clasicii dramaturgiei universale, cromwell, desene de victor hugo, doctrina romantică, drama romantică, hernani, liberalism, mărturia unui veac, romantism, secolul XIX, shakespeare, victor hugo în februarie 26, 2011 | Lasă un comentariu »
La întrebarea, ademenitoare, în care dintre genurile literare s-a ilustrat cu mai mult talent şi putere de înrâurire Victor Hugo, nu se poate da un răspuns satisfăcător. Cine este mai important în istoria culturii universale, poetul, prozatorul sau dramaturgul? Încercaţi să ieşiţi din această dilemă; nu credem că veţi reuşi. Dacă, totuşi, o veţi face, probabil că veţi urma o singură cale, sintetizată de autorul „Legendei secolelor” într-o propoziţie din eseul despre Shakespeare: „Există oameni ocean.”
Goldoni sau replica realităţii
Postat în chioggia, clasicism, manifest artistic, memorii, teatru goldoni, teatrul comic goldoni, truffaldino, etichetat arlecchino, carlo goldoni, carnaval, clasicii dramaturgiei universale, colombina, commedia a sogetto, commedia dell'arte, editura academiei române, giorgio strehler, il campiello, mirandolina, pantalone, piaţa san marco, polichinelle, ponte rialto, realism, reformă teatrală, secolul XVIII, slugă la doi stăpâni, statuie goldoni veneţia, teatru cu măşti, teatrul comic, truffaldino, veneţia, zanni în februarie 6, 2011 | 1 comentariu »
Într-un veac încărunţit în cartoanele măştilor, în Veneţia carnavalescă, replica dată de piesele lui Carlo Goldoni reprezintă pasul ferm făcut spre epoca modernă. Deşi reprezintă o mare reformă a teatrului, desăvârşita sinteză a poeticii lui Carlo Goldoni (25 februarie 1707–6 februarie 1793) este cu atât mai surprinzătoare poate şi prin faptul că intenţiile care stau la baza operei sale devin, după cum s-a remarcat, factorul ei pozitiv. Prin tot ce a spus şi a creat, Goldoni se dovedeşte cel mai bun critic dar şi cel mai bun interpret al propriei sale opere. Lansând la mijlocul secolului al XVIII-lea o nouă formulă de teatru, reinventându-l cu hotărâre într-un veac obosit, dramaturgul veneţian a semnalat o criză, a adâncit-o şi a fost cel dintâi care a profitat de ea. Rareori în istoria culturii autorul unui manifest artistic este şi cel care pune în aplicare elocvent ideile enunţate.
Lansarea volumului «Clasicii dramaturgiei universale»
Postat în dramaturgie, ioan adam, marina roman, etichetat clasicii dramaturgiei universale, costin tuchilă, editura academiei române, florin rotaru, puşa roth în ianuarie 15, 2011 | Lasă un comentariu »
În volumul „Clasicii dramaturgiei universale”, Puşa Roth şi Costin Tuchilă şi-au apropiat operele marilor dramaturgi universali în matrice originară şi profund originală.
