Molière – fiziologia râsului

Opera lui Molière nu se circumscrie nici spaţiului, dar nici timpului. Ea nu aparţine numai vieţii unei epoci sau a unei societăţi, ci tuturor vârstelor vieţii. Opera lui Molière exprimă trecutul, prezentul şi, în măsura în care omul de mâine va fi moştenitorul omului de ieri şi de azi, viitorul. Aruncând o privire asupra ei, vom observa însă reflectându-se în această vastă oglindă figura Franţei.

Citeşte articolul complet »

De la jocul dragostei și al întâmplării la Marivaux

Nimeni până la Marivaux nu mai dăduse atâta importanţă, în teatru, iubirii, „romanul inimii”, cum o va defini Beaumarchais. Dar jocul dragostei este deopotrivă pentru scriitorul francez joc al întâmplării, al hazardului, pentru a cita titlul celei mai bune comedii a preţiosului dramaturg, jucată în premieră la 23 ianuarie 1730 de comedianţii italieni. Cazuistica revărsată pe scenă, blamată de unii, gustată de alţii, cu „rafinamentul dus până la şicană”, surâsul de salon contrastând cu bufoneria, ipostaza de precursor al feminismului l-au făcut pe Marivaux atât de agreabil spectatorului de pretutindeni, situându-l printre primii patru-cinci mari autori comici ai Franţei.

Citeşte articolul complet »

Racine: rațiune și pasiune

Reîntoarcerea la Racine a unor adepţi ai metodelor critice moderne continuă să fascineze. Cu Molière nu s-a întâmplat la fel; în ce priveşte reevaluarea lui Corneille, nici ea nu a trezit acelaşi interes şi nu a avut aceleaşi rezultate. În limbajul criticii contemporane, transparenţa clasică de care vorbea Roland Barthes rezidă în ultimă instanţă în forma deschisă, în sensurile multiple şi parcă mereu în mişcare pe care această operă ce părea pecetluită în tipare imuabile, le conţine. Cu atât mai paradoxal, cu cât clasicitatea ar putea presupune, conceptual, o închidere.

Citeşte articolul complet »