Amedeo Modigliani sau obsesia chipului oval

Ce se ascunde în preferința lui Modigliani, devenită obsesie, pentru chipurile alungite, figuri ovale, deformate desigur în raport cu modelul? De unde această geometrie stranie în portretele sale, proporție de altfel sprijinită de tratarea cromatică? Amedeo Modigliani pare a urmări, ca și El Greco, surprinderea, în orice formă, a liniei verticale, în majoritatea portretelor sale și chiar în nuduri el căutând această stilistică a înălțării, a analizei liniilor care refuză să se așeze în perspectivă. Apropierea de El Greco este, desigur, dincolo de orice filiație stilistică, pentru că italianul născut la Livorno nu are predecesori, cum nu are nici urmași direcți, influența lui fiind destul de vagă asupra lui Picasso sau a altora. El preia de la cubiști decupajul sintetic, geometric, căutarea planurilor mari, renunțând la detalii și tratând forma cu severitate, aproape de abstractizare. Nu pare deloc tulburat de jocul luminii și al umbrei, se exprimă aproape decorativ, împrumută de la fauviști gustul pentru culoarea aprinsă, în acorduri uneori „aspre” iar fascinația constă în reluarea ostentativă a chipului care i se pare ideal.

Citeşte articolul complet »

Georg Büchner: preludiu expresionist

Cercetând cazul lui Woyzeck şi transformându-l în personaj de teatru, Büchner era încredinţat că fiinţa umană poartă în ea necunoscutul, că acest necunoscut poate deveni imprevizibil. Naturaliştii au încercat să explice aproape ştiinţific faptele ce scapă controlului conştiinţei. Acceptându-le existenţa, expresioniştii căutau vocile întunecate ale lumii interioare. Un motiv în plus pentru a-l considera pe autorul lui „Woyzeck” un precursor revelat.

Citeşte articolul complet »

Hindemith, «spărgătorul de geamuri»

La adresa lui Paul Hindemith au curs valuri de reproşuri. Fără intenţie, o bună parte a operei sale are o componentă provocatoare. Pe de o parte, subiectele alese şi tratarea lor în partiturile destinate teatrului liric confirmă asemenea imagine; pe de alta, Hindemith îşi însuşeşte cu dezinvoltură, prin aspectul general derutant al muzicii sale, eticheta de „copil teribil”. Dirijor de operă la numai 20 de ani (la Frankfurt), virtuoz al violei, compozitorul german provoca un imens scandal în anii tulburi de după primul război mondial cu trei opere într-un act, de factură expresionistă, şocante pentru morala burgheză.

Citeşte articolul complet »