Tăcerile lui Bergman

Dacă ar trebui să spunem care dintre cele peste 40 de filme ale lui Bergman, majoritatea alb-negru, este capodopera creaţiei sale, ar fi fără îndoială imposibil. A şaptea pecete, Fragii sălbatici, Persona, Ora lupului, Oul de şarpe, Strigăte și șoapte, Sonată de toamnă? Filosofia lui Kierkegaard, elemente de realism poetic, înscrierea generică în neorealism sunt moduri de a defini primele filme ale lui Bergman, axate pe tema cuplului. Decepţia conjugală se combină cu interogaţii metafizice, cu meditaţii asupra vieţii şi morţii într-un stil care, treptat, se clasicizează.

Citeşte articolul complet »

Giorgio de Chirico și pictura metafizică

Influenţat de filosofia lui Nietzsche, Giorgio de Chirico îşi construieşte fără ezitare un univers personal în care figuri, obiecte juxtapuse, elemente arhitecturale, reminiscenţe mitologice par încremenite într-o lumină puternică, nefirească, accentuate prin jocul umbrelor şi mai ales desprinse de orice urmă de contingent. O neliniște, care poate deveni angoasă ori formă de trăire extatică a sentimentului, transpare din pânzele sale, de o originalitate care a fost rapid remarcată.

Citeşte articolul complet »

Eugène Ionesco, de la absurd la dimensiunea mistică

O perspectivă nouă, întrucâtva surprinzătoare asupra personalităţii şi operei ionesciene propune Marguerite Jean-Blain în volumul „Eugène Ionesco: mistic sau necredincios?” („Eugène Ionesco: mystique ou mal-croyant?”, Bruxelles, Éditions Lessius, 2005), apărută recent la Editura Curtea Veche din Bucureşti, în traducerea Monicăi Grădinaru. Noutatea constă în abordarea dintr-o perspectivă care elimină de la bun început eticheta de „teatru al absurdului”, atât de curentă şi încetăţenită încât a devenit un clişeu, pentru a căuta în evoluţia scriitorului, dincolo de perspectiva metafizică sesizată de comentatori, un filon mistic.

Citeşte articolul complet »