Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 18 februarie 2009

Atmosfera vechilor balade dunărene, peste care se suprapune percepţia dureroasei înstrăinări de natură, formează fondul tema­tic al poeziei lui N. Grigore Mărăşanu. Al cincilea volum al său, apărut la Editura Eminescu (1983), are chiar un titlu grăitor în acest sens – Distanţa din­tre mine şi un iepure: distanţa, metaforic vorbind, dintre civili­zaţie şi natură, dintre artificiu şi naturaleţe, dintre contrafacere şi simplitate. Cele trei cicluri ale cărţii, Far­mecul vieţii în co­mun, Dreptul la aer, Invocaţie în noaptea de Sânziene sau Vocea spe­ranţei, sugerează şi „conflictul” înscenat de această poezie, ce include în structura ei dacă nu o epică propriu-zisă, cel puţin un fior narativ. Hieratis­mul existenţei „în co­mun”, al vieţii natura­le se răsfrânge final­mente într-un plan social mai larg, de acut interes: această lume, deltă solară, unde viaţa şi rosturile ei mustesc, este ame­ninţată de „rugina ci­vilizaţiei” – poluarea. Este unul dintre peri­cole, ameninţarea vizând armonia naturii, faţă de care poetul are un adevărat cult. Una dintre figuri­le cele mai frecven­te, mai ales în ultima parte a cărţii, este melancolia apelor, a fluviului dezlănţuit, dar care „ruşinat şi slugarnic va reveni la matcă”. Acest „etern motiv de întoarceri” conţine şi nostalgia spaţiului primordial, revenirea la spiritul şi obiectele unei existen­ţe arhaice, plină de substanţă. Viaţa pes­carilor dunăreni este paradisul pierdut: imaginea pescarului bărbos, a cherhanalei şi a taifasului, a focu­lui stins în vatră, a peştelui în lumina subţire, a malului sterp („trei salcâmi ră­niţi / de rafala unei mitraliere / şi o tufă de scaieţi înfloriţi, / pe care fetele îi tund în seara de Drăgaică / şi-i înfig în stre­şini…”), a podului de gheaţă crăpând „în lungi brazde”, a pământului „asemenea jderului cu puşca în faţă” – toate converg însă şi spre o semnificaţie generală, pe care volumul cu titlu metaforic-ludic al lui N. Grigore Mărăşanu o valorifică. Nostal­gia forţelor originare ale fluviului reliefea­ză glasul învăluit de umbre al strămoşilor. Ideea de continuitate, gestul scormonitor al celui adânc împlântat în spaţiul himeric şi baladesc, spaţiu sfârşind în înalta Câmpie solară, se menţine permanent ca o ten­siune a acestei poezii.

n-g-marasanu-bun

Volumele lui N. Gri­gore Mărăşanu aduc în creaţia contemporană poezia Dunării, cu acel ţinut spectaculos recreat în imaginaţie (Insula Mare a Brăi­lei) şi, desigur, cu efu­ziunile unui suflet evanescent, ale cărui risipiri în natură sunt tot atâtea identificări. Mai dramatic, Distanţa… nu este decât apa­rent un volum inde­pendent de celelalte. Percepţia este acum mai „dură”, aceasta şi datorită răsfrângerii sociale mai accentua­te. Atmosfera baladescă asigură, ca şi în poezii mai vechi, doza de miraculos, efectele fiind remarcabile. Un frumos poem este, în acest sens, Vânătoare de cormorani, ale­gorie a orgoliului na­turii „îmblânzite” de fiinţa umană, dar, în acelaşi timp, şi al li­bertăţii ei absolute, de neînfrînt: „Iar noi, dedaţi unui râvnit măcel, / prindeam cu undiţi păsări mari din cer? // … / Ză­ceau gâscanii rupţi de cap pe punte / Cât pregăteam uneltele mă­runte, / în care-nfipţi îi rumeneam pe vatră. / Simţeam în mine foa­mea cum mă latră // Şi dam să satur o adâncă gură / cu hălci aromitoare de friptu­ră ! / Şi mă gândeam că pasărea flămândă nu în siaj, ci-n mine stă la pândă…”.

Volum unitar, Dis­tanţa dintre mine şi un iepure este dovada maturităţii literare a autorului.

Costin Tuchilă, „Scînteia”, nr. 12903, vineri 17 februarie 1984, p. 4

© costin tuchilă

carol_popp_de_szatmary_-_targul_dragaica

Carol Popp de Szathmáry, Târgul Drăgaica


Reclame

Read Full Post »