Astăzi, marţi 14 aprilie 2009, se împlinesc 250 de ani de la moartea lui Georg Friedrich Händel. Un sfert de mileniu de posteritate, o glorie constantă, cu excepţia poate a două-trei decenii din prima jumătate a secolului al XX-lea, nesemnificative de altfel pentru receptarea muzicii sale. Spre deosebire de Bach, uitat după moarte mai bine de o jumătate de veac, muzica lui Händel s-a bucurat mereu de preţuire.
Händel este singurul compozitor, dintre cei mari, deveniţi repere, care a scris o lucrare dedicată întregii vieţi a lui Isus, Messiah, a cărui Hallelujah este pe buzele tuturor. Cu atât mai mult am considerat necesar să marchez astăzi această comemorare atât de rotundă, cu cât creştinii ortodocşi se află acum în Săptămâna Patimilor iar catolicii în Săptămâna Luminată.
Mă abat de la regula după care am construit acest blog şi postez aici aceste capitole publicate în volumul În căutarea capodoperei, şi nu în pagina de Critică muzicală. Domnul Caragiale, care veghează „dedesubt”, nu se va supăra, cum nu se vor supăra nici alţii de această, sper, fericită excepţie…
C. T.
Punctul pe cuvant 