Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘i l caragiale sică alexandrescu’ Category

Marea operă regizorală a lui Sică Alexandrescu a început în stagiunea 1948–1949, la Teatrul Național din București. • 17 septembrie 1948: premiera cu O scrisoare pierdută. • 18 septembrie 1949: premiera O seară la Union, adaptare scenică de Sică Alexandrescu. • 25 aprilie 1951: D’ale carnavalului, premieră. • 4 februarie 1952: premiera cu O noapte furtunoasă și Conu Leonida față cu reacțiunea. • Premierele radiofonice: 28 decembrie 1951, D’ale carnavalului; 20 ianuarie 1952, O noapte furtunoasă;  25 ianuarie 1952: Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi Trei schiţe scenarizate: Arendaşul român, Lanţul slăbiciunilor, Tren de plăcere; 30 ianuarie 1952: O scrisoare pierdută.

Se împlinesc astăzi 60 de ani de la difuzarea în premieră a Scrisorii pierdute de I. L. Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu, înregistrare din prima serie a montărilor caragialiene care poartă semnătura marelui regizor la Teatrul Național Radiofonic.

Pentru a vă oferi date edificatoare despre această primă transmisie cu înregistrarea pe bandă magnetică a comediei O scrisoare pierdută, se cuvine reamintit contextul în care a fost realizată seria radiofonică în discuție, cu ocazia centenarului nașterii lui I. L. Caragiale, 1952 (atunci se considera ca dată a nașterii ziua de 30 ianuarie 1852; astăzi, după descoperirea certificatului de botez la Arhivele Statului, în anii 1970, mulți cercetători admit ambele date, 30 ianuarie sau 1 februarie 1852, ca posibile; v. și Dicţionarul General al Literaturii Române, sub egida Academiei Române, vol. II, C/D, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004). (mai mult…)

Read Full Post »