Feeds:
Articole
Comentarii

ion dumitrescu aniversare 100 ani de la nasteremuzica romaneasca secolul XX

Te întâmpina cu un surâs bonom; cuvintele destăinuiau, în conversaţie, largi resurse afective, cele câteva accente satirice cu care îşi orchestra amintirile nu făceau decât să adauge un plus de culoare generozităţii. Îţi putea povesti zile întregi despre fapte durabile şi trecătoare vanităţi. Nume şi biografii pe care le-ai învăţat la şcoală se însufleţeau sub arcuirea, lipsită de exces sentimental, a frazei sale, un amănunt tehnic, de strictă specialitate, devenea un mic personaj – un „drăcuşor” viu –, remarca pasageră ori nota de umor te înconjurau ca un gest de protectoare tandreţe. Cu tichia-i nelipsită, cu tonul înţelept moralizând discret, cu lumina blândă răsfrântă pe chip, semăna cu Anatole France. Între două constatări „domestice”, îţi propunea cu deplină naturaleţe un strop de reverie. Era seară, devreme – ora incertă a amurgului; îţi spunea că în dimineaţa zilei care tocmai se încheia, arbuştii surprinşi printr-un ochi deschis în gardul Grădini Botanice, i s-au părut nimbaţi de ceţuri albăstrii, aburi calzi ridicaţi ireal din pajiştea somnoroasă, asemenea feeriei dintr-un spectacol cu Oberon. Un pasaj recapitulat, un ritm şoptit de trompete şi corni: Maiestatea sa Regele elfilor întreţinând iluzia nocturnă. O nuanţă hieratică, invizibilă, ca o uitată rigoare geometrică, o nuanţă cu trimitere la un veac pierdut. Tentaţia livrescului, desigur, dar tocmai ea născând, paradoxal, gramul de autenticitate al gândului rostit cu voce tare. Reflecţia păstra intactă dorinţa de francheţe, invita la dialog, chiar dacă ipoteza, deseori, era aproape axiomă. Delicateţe în gest, în privire, în atitudine: una dintre înfăţişările sensibile ale raţiunii. Una dintre virtuţile prea des abandonate sau prea târziu, ori niciodată aflate.

Continuă să citești »

claudio monteverdi

Simplificând puţin lucrurile, am putea spune că puţine genuri artistice au avut şansa de a se naşte printr-o capodoperă. Unul dintre cele relativ tinere şi suficient de contestate, opera, „sublimul hibrid”, este marcat de acest privilegiu. Deşi numără doar patru secole, în care nu a fost scutită de o popularitate greu comparabilă cu a altui gen, dar şi de furtuni, reforme, negaţii, ea perpetuează un ideal străvechi, cel al integrării artelor. Perpetuarea acestei himere, negată de adepţii purismului situaţi şi ei pe poziţii estetice nu întotdeauna uşor de limpezit, produce deopotrivă fascinaţie şi adversitate. Nu cu mult timp în urmă, la noi şi în multe alte părţi, în jurul teatrului liric gravita o întrebare deloc liniştitoare: opera e un gen demodat? Şi, consecutiv: există cu adevărat o criză a operei, pornită din inapetenţa spectatorului contemporan pentru asemenea formă de artă? Nu era nici prima, nici ultima dată când operei i se prevedea sfârşitul plecând şi de la constatarea sălilor goale la spectacole de referinţă. De câteva ori în secolul XX, ideea de „criză a operei” a revenit cu insistenţă. Genul de spectacol mult gustat încă de la apariţia lui, în ciudatul veac al XVII-lea, în jurul căruia fierbeau pasiunile cele mai mari, care reunea elita intelectuală şi mondenă, a cărui răsfrângere populară nu era de neluat în seamă chiar dacă la el nu aveau acces decât anumite straturi ale societăţii, s-a văzut dintr-odată intrat în conul de umbră. Evident, asemenea crize repetate nu aveau cum să fie provocate; în jurul lor s-au făcut, la momentele respective, destule speculaţii, s-au emis opinii notabile, s-au formulat teorii, s-au dat explicaţii de ordin estetic sau sociologic, s-au făcut statistici etc.

Continuă să citești »

costin  tuchila emisiune despre nichita stanescu antena bucurestilor

Evocare Nichita Stănescu, realizatori: Costin Tuchilă, Pușa Roth, Antena Bucureștilor (București FM), 30 martie 1996

Invitați: Valeriu Pantazi, Ioan Flora (1950–2005), Vasile Chinschi (1939–2004), Augustin Frățilă (1953–2010), Constantin Crișan (1939–1996), Mariana Stănescu, sora poetului. Ultima înregistrare cu Nichita Stănescu, poeme de Nichita Stănescu recitate de Nichita Stănescu și Leopoldina Bălănuță, poeme de Nichita spuse la chitară de Augustin Frățilă, fragmente din vol. Amintiri din prezent (1985), preferințe muzicale ale lui Nichita Stănescu.

Ascultă:

Partea I a emisiunii: http://www.trilulilu.ro/muzica-podcast/buna-seara-nichita-partea-i

Partea a II-a a emisiunii: http://www.trilulilu.ro/muzica-podcast/buna-seara-nichita-partea-ii

NICHITA STĂNESCU (31 martie 1933, Ploiești–13 decembrie 1983, București

Nicolas Mignard, Portretul lui Molière (1658)

Duminică, 28 octombrie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea Moliére, omul și actorul, din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Viața lui Moliére, desprinsă din documente de epocă, istoricul carierei dramaturgului și actorului, de la înființarea trupei Ilustrul Teatru și primele farse la cel din urmă act ale existenței sale, Bolnavul închipuit, conflictele și scandalurile artistice care l-au însoțit pe autorul lui Tartuffe, într-o emisiune în care, pe lângă comentarii, veți asculta fragmente din piesele: Astă seară joacă domnul Moliére de Marica Beligan, Doctorul zburător, Pisălogii, Tartuffe, Bolnavul închipuit de Moliére, în înregistrări din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii.

Continuă să citești »

Îngerul negru

Henry Miller este un răzvrătit, în veșnică dispută cu orice formă de interdicție, cu orice tabu, în dispută, adesea, și cu sine însuși. El nu neagă, ci explodează, aruncă totul pentru a dovedi cât de precare sunt obișnuințele noastre, regulile, morala, pe care de fapt nimeni nu o respectă, doar simulează că o respectă. Ochiul lui vede întotdeauna partea cea mai întunecată, descoperă derizoriul și abjecția, având parcă plăcerea de a scormoni în gunoaie cu un rânjet apocaliptic. Pentru el, lumea se scufundă în fiecare zi. La mijlocul deceniului al patrulea al secolului trecut, cărțile lui Henry Miller trebuie să fi șocat prin această viziune neagră, sufocantă, care îneacă speranța și cultivă cu ostentație viciul. După șase ani de ședere în Franța, din care primii fuseseră o rătăcire boemă, precară, la limita subzistenței, scriitorul american publică romanul autobiografic Tropicul Cancerului (1934). Avea 43 de ani și ducea cu sine povara unei vieți blestemate, trăită mereu în răspăr față de sistemul social, pe care dorește parcă să-l spulbere reluând propriile experiențe din tinerețe. Omul părea a nu avea nimic sfânt, deși nu e lipsit de idealul armoniei pierdute. După accese de cinism și hohote de furie, nici măcar nu mai e surprinzător să se declare înger. „Îngerul este filigranul meu”, declară el într-un capitol din Primăvară neagră (1936). Ce fel de înger e acesta se poate bănui cu ușurință în romanul publicat repede după Tropicul Cancerului. După trei ani, în 1939, apare Tropicul Capricornului, în care, între altele, prozatorul rememorează anii petrecuți la societatea telegrafică americană Western Union, unde ajunsese director de personal, părăsind slujba în 1924 pentru a se dedica literaturii. Mai ales în acest roman, proza lui este, după cum s-a spus, „un amestec de Kafka și Jarry, cu umorul devastator al lui Rabelais”. Amprenta personală, această lăcomie destructivă și negativistă, combinată cu obscenitatea, este însă puternică, făcându-l pe Miller să scape de înscrierea într-o filiație. Cele trei romane sunt interzise în Statele Unite pentru pornografie, Tropicul Capricornului se vinde pe sub mână iar autorul, reîntors la New York în 1940, poartă cu mândrie aureola de scriitor interzis. Târziu, în 1961, după ce publicase o mulțime de cărți, la reeditarea Tropicului Cancerului, i se intentează o lungă serie de procese pentru obscenitate. În 1964 Curtea Supremă casează toate aceste dosare, recunoscând implicit ceea ce era de recunoscut: valoarea literară a prozei lui Henry Miller.

George Bellows (1882–1925), pictor american, Nud cu șal alb

Continuă să citești »

Caragiale, ploieșteanul este titlul și tema emisiunii din seria Clasicii dramaturgiei universale, pe care Teatrul Național Radiofonic vă invită să o ascultați duminică, 24 iunie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Invitat: criticul și istoricul literar Ieronim Tătaru. Realizatori: Pușa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta.

Difuzată în premieră în 30 iunie 2002, în Anul Caragiale, când se aniversau 150 de ani de la nașterea scriitorului, această emisiune își propune să definească spiritul ploieștean în opera lui Caragiale, nuanțele, particularitățile fine care îl fac distinct în cadrul general al spiritului muntenesc.

„Când se râde în România, numele lui Caragiale este primul martor al râsului. Pentru mine, Caragiale nu a vizat în primul rând niște realități ploieștene, ci mai degrabă a interpretat într-un soi de spirit ploieștean niște realități”, spunea Nichita Stănescu. Nicolae Iorga era tranșant în privința relațiilor care trebuie făcute între spiritul ploieștean, în general prahovean și opera lui Caragiale: „Trebuie să fi cunoscut cineva Ploieştii – spunea Nicolae Iorga  – ca să-l înţeleagă într-adevăr pe Caragiale şi să vadă cât de mult este legată orice literatură nu de o normă abstractă, ci de ceva real şi omenesc pe care trebuie să-l cunoşti. Fără Ploieşti, nu poate înţelege nimeni pe Caragiale.”

Amănunte despre emisiune pe portalul „Centenar Caragiale”.

„Pentru a face o operă de artă, o operă viabilă, trebuie talent, talent şi iar talent.”

I. L. Caragiale, Câteva păreri, „Ziua”, nr. 35, 22 februarie 1896

Joi 7 iunie 2012, a prins viață pe internet un proiect special în Anul Caragiale: Centenar Caragiale, portal multimedia, Radio 3Net „Florian Pittiș”. Timp de un an, iunie 2012–iunie 2013, vom încerca să va trezim interesul atât cu emisiuni într-un format nou pentru Radio România, audio-video, cât și prezentându-vă, după puterile noastre, opera caragialiană în toată complexitatea ei: teatru, proză, poezie, publicistică (proza jurnalistică, folosind un termen mai apropiat de natura specială a gazetăriei lui Caragiale), cu note și comentarii, opinii critice formulate de-a lungul vremii, corespondența lui Caragiale. Nu va lipsi desigur o pagină dedicată vieții lui Caragiale, cum nu lipsește nici pagina rezervată evenimentelor din Anul Caragiale.

Realizatori: Costin Tuchilă (responsabil de proiect) și Pușa Roth. Imagine și montaj video: Adrian Jumugă. Web designer: Adi Gheorghe. Regizor artistic: Vasile Manta. Redactor șef Radio 3Net „Florian Pittiș”: Florin Dumitru.

Portalul Centenar Caragiale poate fi accesat la adresa:

http://centenarcaragiale.radio3net.ro/

Grafică la prima emisiune postată pe portalul Centenar Caragiale: Comediile lui Caragiale în viziunea lui Sică Alexandrescu (1)


Urmăresc

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 44 de alți urmăritori