În Amadeus, filmul lui Milos Forman dupa piesa lui Shaffer, scena înmormântării se desfăşoară pe fundalul muzical al Recviemului de Mozart, mai exact al fragmentului celui mai cunoscut şi tulburător, partea a şaptea, Lacrymosa. Atmosferă de toamnă târzie, cu ploaie cenuşie, totul tratat în nuanţe de gri închis şi negru. Griurile lui Forman nu au nici un fel de vibraţie, tonurile se închid progresiv, până la secvenţa aproape halucinantă a aruncării cadavrului în groapa comună. Peste trupul mort, învelit în giulgiu cenuşiu şi azvârlit dintr-un sicriu (o ladă, de fapt) care trebuie recuperat în grabă, gropari înfriguraţi toarnă o lopată de var. Ploaia cade sinistru în ritmul Lacrymosei, ajunsă la punctul culminant. Invenţia cineastului e cât se poate de potrivită în context; adevărul istoric e elucidat: în ziua de 6 decembrie (Sf. Nicolae) a anului 1791, Viena era acoperită de zăpadă, căzută într-un strat gros. Viscolea, vântul sufla cu putere şi de la cheiul Dunării până la cimitirul central al oraşului, puţinii însoţitori renunţară să mai urmeze dricul. Se înnopta mai repede ca oricând. Seara, vienezii aplaudau a 59-a reprezentaţie cu Flautul fermecat. Chiar viscolită şi umbrită de tonurile înserării, zăpada ar fi alterat semnificaţia urmărită de regizor. (mai mult…)
Punctul pe cuvant 