Tratat despre macaze

În curs de apariție la Editura Ars Longa

Uitându-mă la televizor, care nu ne dă pace astăzi, ascultând posturi de radio și accesând diverse site-uri pe internet, am observat avalanșa de subcultură, analfabetismul, exprimările hilare, ticurile verbale, clișeele noii limbi de lemn, absurditățile de tot felul, snobismul și câte și mai câte. Dacă nu ar produce îngrijorare, ele ajung să fie un adevărat spectacol, unul grotesc, desigur. La un moment dat am făcut o glumă, dând un nume împricinaților, câtă frunză și iarbă, astăzi. Le-am zis „macaze”, nu știu de unde această… analogie. Tot zicându-le eu așa, după un timp i-am auzit și pe alții, care binevoiseră să mă asculte, rostind: „macaze”…

Așa că am îndrăznit.

Cartea publicată de Editura Ars Longa în colecția „Ridentem dicere verum” va fi lansată la Alba Iulia, vineri 6 mai 2011, la ora 17,00, în cadrul Târgului de Carte „Alba Transilvana” și va fi prezentată de Christian Tămaș.

C. T.

 Prefață la Tratat

După cum se știe, macazele sunt dispozitive montate la bifurcația a două linii de tren sau de tramvai, prin acționarea cărora vehiculul poate trece pe altă linie decât cea pe care se deplasează. Nici nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi inventat. Cei mai mulți le spun astăzi „macaze”, deși forma corectă de plural este „macazuri”. Nimeni însă nu s-a gândit să le dedice un tratat, nici când îngheață iarna și e deranj mare la calea ferată.

Dar deranj e mereu în ultima vreme, și încă peste tot. Tot din punctul de vedere al deranjului, macazurile pot fi liniștite: acesta nu este un tratat în care să le traducem secretele. Aici nu este vorba despre dispozitive și instalații. Aici nu încape nici nostalgia vremurilor trecute, cu copilași drăguți lângă calea ferată, făcând cu mâna la tren. Iar tratatul nu e un tratat, s-ar crea confuzie, au mai fost asemenea cazuri.

Prietenele mele, macazele, au fost denumite astfel în glumă. E o categorie tot mai largă, tot mai cuprinzătoare în zilele noastre copleșite de satisfacții și delicii. Sper că nu trebuie să explic cine sunt ele, ce sunt ele, de ce sunt ele, cum au ajuns ele ș.a.m.d.

Mai departe, tot vorbind eu de macaze, am fost supus la unele întrebări cât se poate de firești. Dificile întrebări, recunosc. Tot în glumă, am făcut o analogie, părăsind cu regret calea ferată, unde atâtea macazuri au ruginit sau au fost acoperite de buruieni. Există, încă mai există și altceva decât macazele, cele atât de „inventive”, dragele de ele. (Cum confuzia fonetică e la îndemână, le putem spune magaze, categoria grea, cum s-ar zice…). Există categorii superioare, dacă aruncăm o privire în domeniul aeronautic, deci nu e totul pierdut, păstrându-ne noi optimismul – cu greu, ce-i drept. Aici, desigur, trebuie dicționar, cu macazele era mai simplu, fiindu-le frică de dicționare. O categorie superioară ar fi cea a turbopropulsoarelor, motoare cu elice cuplată la o turbină. Dar ele nu pot atinge vitezele mari mult dorite; de aceea s-a inventat o… categorie și mai înaltă: turboventilatoarele, similare cu turboreactoarele. Ei, în această categorie – atât de obișnuită în aviație – nu ajung, în analogia mea glumeață, decât puțini. Iar de la înălțimea lor macazele riscă să nu se mai vadă, ceea ce, spun cu toată dragostea, ar fi o pierdere.

Cum am observat că gluma mea cu macazele n-a fost cu totul uitată, că vreo câțiva și-au însușit termenul, m-am gândit că n-ar fi tocmai rău să-i dau curs.

Multilateral şi postmodern

 „Acum io am în lucru câteva esee, care o să spargă…”, zice onorabilul invitat la emisiunea de cultură, are un titlu cam confuz, nu se poate ţine minte. Reporteriţa, îmbrăcată în roz jambon, râde galeş şi agită cercelul din ureche, cercel care, la o adică, ar putea fi şi de aur.

Despre reporteriţă se ştie că e originară din Zlatna, a mărturisit chiar ea când lucra la redacţia Economia de ieri & azi, care economie nu trebuie confundată cu Economia de azi & mâine, pentru că mâine s-ar putea să apară şi respectivele „esee” şi să pândească pe la colţuri.

Dar să nu producem momente de reverie economică şi să revenim la invitat, care se legitimează drept critic literar, are şi o carte de vizită în acest sens. „Domnule profesor doctor critic literar…” se aude dinspre râsul galeş, şi el roz jambon. „Critic ajunge! se răsteşte furios legitimatul, că sunt multilateral, scriu despre toată cultura, chiar şi despre muzica metalistă şi tradiţionalistă!” „Aha, da’ ce-o să spargă, că azi e criză…” „Păi aia o să spargă eseele mele, don’şoară, o să spargă criza!” „Sunt economice?”, parează don’şoara amintindu-şi ce drăguţ era la redacţia economică. „Sunt şi economice, că cultura noastră trece prin economie de douăzeci de ani, de piaţă, vreau să zic…” „Da’, mă scuzaţi – priveşte fix reporteriţa din Zlatna – tot nu-nţeleg cum o sparge…” „Cum adică? O sparge, uite-aşa şi gata! Dacă io spun c-o sparge, o sparge!” „Pe criză adică, da’ zicea de la guvern că nu e a noastră!” „Ei, nu e, da’ a cui să fie? A lor? Asta era pe vremea comuniştilor, când io, la liceu, nu puteam să mă manifestez, că nu era voie cu perciuni.”

După ce se arată în cadru o măsuţă cu nişte foi îndoite, urmează o lectură, cu scărpinat de perciuni, dintr-unul dintre esee, cel terminat se pare, celelalte fiind încă în lucru, în faza de concepţie. Reporteriţa se uită peste umărul lat al invitatului şi printre oftaturi adânci şi exclamaţii, zice: „Oi, vai, domnule profesor multilateral, pardon, vroiam să zic critic multi… aşadar… dar aşa se intitulează! Nu credeam că… Dragi invitaţi, vedeţi?” Invitaţii nu văd, fiind temporar absenţi din platou. Se aude însă destul de bine titlul eseului, ceea ce este totuşi esenţial: „Eseu multilateral despre interdependenţa specială şi prospectivă dintre structurile macroeconomice postmoderniste ale planetei şi reverberaţia lor coercitivo-educaţionalo-artistică în literatura viitorului, ca argument întru negarea decisivă a tradiţionalismului învechit”. Silabisind, surâsul roz jambon al fetei cu cercel probabil de aur începe să se transforme într-o grimasă. Dar e doar o iluzie, trece repede, râsul galeş reapare în toată splendoarea lui de la munte: „Într-adevăr, domnule multilateral, sunteţi multilateral, acum înţeleg de ce sparge.” „Da, don’şoară, păi io v-am zis dă ieri, la telefon, că am ceva care sparge, e cu economic, e cu dă toate, cum e azi, postmodern adică, audienţa la care visează toţi acuma, sparge! Adică să mă chemaţi şi poimâine că mai am două esee aproape gata, adică le termin, sunt despre infraliteratura inconştientului subcolectiv, acolo o să vedeţi că am şi o analiză subtextualo-ironică la raportul filosofic al comisiei!…”

Aici, din păcate pentru fani, şi ei desigur multilaterali, se pune din regie genericul, urmat de reclama la adezivii universali.

Din vol. Tratat despre macaze

© ars longa

P. S. Pentru că prietenele mele, macazele, nu s-au inventat după 1990, Tratatul (nu se putea altfel) are și o Addenda: Amintiri din comunism.

Read Full Post »