Clasicii dramaturgiei universale
Duminică 27 februarie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic a programat emisiunea Victor Hugo. Mărturia unui veac, din seria Clasicii dramaturgiei universale. Realizatori: Puşa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta. Înregistrare difuzată în premieră în 26 martie 2000.
La întrebarea, ademenitoare, în care dintre genurile literare s-a ilustrat cu mai mult talent şi putere de înrâurire Victor Hugo, nu se poate da un răspuns satisfăcător. Cine este mai important în istoria culturii universale, poetul, prozatorul sau dramaturgul? Încercaţi să ieşiţi din această dilemă; nu credem că veţi reuşi. Dacă, totuşi, o veţi face, probabil că veţi urma o singură cale, sintetizată de autorul Legendei secolelor într-o propoziţie din eseul despre Shakespeare: „Există oameni ocean.”
Considerat de Baudelaire „geniu fără frontiere”, Hugo a traversat, practic, 
întreg secolul al XIX-lea. „Secolul avea doi ani”, binecunoscutul vers hugolian, nu are simplă valoare biografică. Prin el, Victor Hugo, născut în 26 februarie 1802, la Besançon, sugera, cu sau fără intenţie, că destinul său literar îl mărturiseşte pe cel al veacului. Şi tot într-o zi de februarie, 25, a anului 1830, avea loc la Comedia Franceză, premiera dramei Hernani… Hugo părăsea această lume la 83 de ani, în 22 mai 1885. În ziua de 1 iunie 1885, spectacolul funeraliilor naţionale a reunit la Paris două milioane de oameni veniţi să se reculeagă în faţa Arcului de Triumf, omagiind artistul tentat de himera totalităţii, cel care avertizase că experienţa personală este de fapt experienţa întregii omeniri:
„Luaţi deci această oglindă şi priviţi-vă în ea […]. Vai! Când vă vorbesc de mine, vă vorbesc de voi. Cum oare nu simţiţi aceasta? Ah! Necugetatule, care crezi că eu nu sunt tu!”
Opera sa, ilustrând universalitatea mişcării romantice, este de o inventivitate prodigioasă şi reprezintă, totodată, o sinteză. Statura ei uriaşă întinde aripi nebănuite. Dacă ar fi să ne oprim doar la poezie, Victor Hugo, cel care, conform opiniei lui Mallarmé, a fost versul în persoană, îi conţine în parte pe toţi poeţii francezi de la sfârşitul veacului său şi începutul secolului al XX-lea. Întrebat care este cel mai mare poet francez, André Gide răspundea pe jumătate admirativ, pe jumătate ironic: „Victor Hugo, hélas!”
Cât despre teatru, Victor Hugo încheie ferm o epocă, pentru a deschide programatic o alta. În celebra prefaţă la Cromwell (1827), autorul lui Ruy Blas răstoarnă toate prejudecăţile clasice, proclamând doctrinar libertăţile romantismului. În faţa tragediei muribunde, el pune drama. Fără gestul ambiţios şi radical al lui Victor Hugo, acela care a dus la nu mai puţin celebra „bătălie pentru Hernani”, teatrul nu s-ar fi eliberat la acea dată de o artificialitate apăsătoare. Materia dramei este constituită pentru Victor Hugo din caractere; iar caracter înseamnă nuanţă, complexitate.
Mai multe amănunte în emisiunea Victor Hugo. Mărturia unui veac, în care, pe lângă comentarii critice, veţi asculta fragmente de piese din Fonoteca de Aur şi din opere de Verdi pe librete inspirate din dramele lui Victor Hugo, în interpretări de referinţă.
Amănunte despre seria de emisiuni Clasicii dramaturgiei universale
Desene şi picturi de Victor Hugo
Victor Hugo, Au bord de la mer – recită Patrice Gelsi
Victor Hugo, La Conscience (La Légende des siècles)
*
Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al II-lea), aria „Cortigiani, vil razza dannata” – Nicolae Herlea (Rigoletto), dirijor: Jean Bobescu
Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al II-lea), recitativ şi cor, arie şi duet „Mio padre!… Tutte le feste al tempio” – Diana Damrau (Gilda), Zeljko Lucic (Rigoletto), 2008
Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al III-lea), canzone „La donna è mobile” – Luciano Pavarotti
Punctul pe cuvant 